ARTIST ONE

1

Cat durează?

Programul se desfășoară pe o perioadă de două semestre, începând cu 1 octombrie și terminând cu evenimentul de absolvire din 30 iunie a anului următor. Vacantele si zilele libere sunt sincronizate cu programa pre si post universitara.

2

Cum se desfășoară?

In cele două semestre cursanții se vor întâlni, sub forma unor examene parțiale, cu artiști consacrați din industria muzicală care îi vor examina cu atenție, le vor nota performanțele artistice și le vor da sfaturi importante legate de viitorul lor în muzică.

Suntem foarte încrezători că vei dobândi îmbunătățiri majore de-a lungul acestui curs si tocmai de aceea vom pastra o evidenta riguroasa a procesului tău de dezvoltare, pentru că altfel nu o să iți vină să crezi unde ai ajuns. Cu alte cuvinte, muncește din greu, repetă fiecare temă pe care o primești săptămânal, descoperă-ti noile abilități vocale și bucură-te de noul tău drum către succes. Nu te grăbi sa ajungi peste noapte Celine Dion. Tine minte: o voce mare se creează in timp, cu tehnici de studiu echilibrate, desfasurate la nivel conversational, fără să distrugem corzile vocale.

3

Ce se intampla dupa?

Ai deja un bagaj de pregatire profesionala. Ai prima ta piesa lansata la radio. Ai facut primii pasi catre industria muzicala! ... Totusi, daca vrei sa treci la un nivel mult mai avansat poti opta pentru urmatoarele programe Artist Class, unde te asteapta noi oportunitati in drumul tau catre succes.

Toate cursurile de vocal training, dicție, atitudine, prezenta scenica si dezvoltare artistică sunt menite să te pregătească pentru industria muzicală, precum și pentru festivalurile muzicale naționale sau internaționale (Eurovision, X-Factor, Vocea României, etc). si se vor desfășura sub formă de cursuri comune și seminare individuale.

Mobirise

Artist One include pachetul de Vocal Training si un single scris in primă audiție pentru vocea artistului cursant, o compoziție semnată de Cristian Faur sau colaboratorii acestuia, care va fi orchestrată, înregistrată, mixată si masterizată, la cele mai înalte standarde de producție muzicală, in studioul Chartmaker Music, locul în care s-au născut hit-uri precum: “Let me try” (Luminița Anghel & Sistem), “Prin ochii tăi pot visa” (Paula Seling), “Un ideal” (Nico), “It’s my life” (Cezar Ouatu), “Don’t be afraid” (Elena Cârstea) și multe alte cântece din industria muzicală românească și internațională.

 La final de an toate piesele cursanților din pachetele Artist One, Artist Pro si Artist Master vor face parte din albumul discografic Artist Class Hits” care va fi editat si distribuit de Chartmaker Music & Publishing în coproducție cu una dintre cele mai importante case de discuri din România.

© Copyright 2020 Artist Class - All Rights Reserved

Built with ‌

HTML Builder